Cele mai bune filiale județene ale PRU s-au alăturat sâmbătăpartidului Forța Națională, în urma unei întâlniri care a avut loc la Târgu Mureș.
Filialele PRU și reprezentanții Forței Naționale au decis formarea unui singur partid și au stabilit că un congres în acest sens va avea loc în luna iunie a acestui an.
Invitatul special al întâlnirii a fost europarlamentarul Laurențiu Rebega, vicepreședintele Grupului Europa Națiunilor și Libertății, care a salutat unificarea decisă la Târgu Mureș și care a arătat că polul naționalist se înscrie în evoluția curentului patriotic care devine tot mai puternic în Europa, scrie Ziua News.
Acest lucru se întâmplă la numai două zile după ce Mihai Răzvan Ungureanu a anunțat că în perioada următoare va apărea și în România un partid naționalist puternic.
Fuziunea are loc în ciuda opoziției vehemente a lui Bogdan Diaconu, liderul demis al PRU, care i-a amenințat prin mail cu excluderea din partid pe liderii PRU prezenți la Târgu Mureș care au decis unificarea naționalistă.